- 2010-
Prima atestare documentara a comunei Timisesti este datata de un hrisov emis pe 7 ianuarie 1407, de catre Cancelaria Mitropolitului Iosif al Moldovei, prin care se încredinteaza Manastirii Neamt stapânirea a doua sate de la Gura Neamtului. Satele nu au fost mentionate atunci, ci mai târziu, la 14 septembrie 1427, ca fiind Temisesti si Cristesti. De altfel, documentul respectiv arata ca aceste sate au fost date ca metoc Manastirii Neamt de catre raposatul domn Petru Voievod, adica Petru Musat. Pe baza acestui document se poate extinde existenta pâna în a doua jumatate a secolului al XIV-lea. În timp, istoria s-a facut si pe aceste meleaguri, evenimentele marcante din viata Moldovei, apoi ale României Mari fiind însemnate în file care fac trimitere si la Timisesti.
Demn de mentionat este faptul ca în volumul "Izvorul Alb" al romanului "Fratii Jderi", Mihail Sadoveanu scrie despre Simion Jder, comis de Timisesti, ca fiind un priceput crescator de cai domnesti, în timpul vestitului voievod Stefan cel Mare.Satul Dumbrava, cu denumirea sa de atunci, apare mentionat într-un document emis de Cancelaria lui Ilies Voda, fiul lui Alexndru cel Bun, din Suceava, la 30 noiembrie 1436, care încredinteaza Manastirii Neamt un "sat tatarasc la gura Neamtului". Un an mai tîrziu, un alt hrisov emis de cancelaria aceluiasi voievod aminteste de o alta asezare, fiind vorba de satul Balosesti, situat în vatra satului Dumbrava de astazi. O vreme satul a purtat numele de Grasi, dupa 1960 fiind numit Dumbrava.Comuna Timisesti este asezata în N-E judetului Neamt, în imediata apropiere a confluentei râului Neamt (Ozana) cu râului Moldova , fiind strabatuta de drumul judetean 155B.
Conform datelor recensământului din 18-27 martie 2002, populaţia stabilă a comunei Timişeşti număra 4.054 locuitori.
Satele care intră în componenţa comunei sunt Timişeşti, Dumbrava, Plăieşu, Preuteşti şi Zvorăneşti.
Demn de mentionat este faptul ca în volumul "Izvorul Alb" al romanului "Fratii Jderi", Mihail Sadoveanu scrie despre Simion Jder, comis de Timisesti, ca fiind un priceput crescator de cai domnesti, în timpul vestitului voievod Stefan cel Mare.Satul Dumbrava, cu denumirea sa de atunci, apare mentionat într-un document emis de Cancelaria lui Ilies Voda, fiul lui Alexndru cel Bun, din Suceava, la 30 noiembrie 1436, care încredinteaza Manastirii Neamt un "sat tatarasc la gura Neamtului". Un an mai tîrziu, un alt hrisov emis de cancelaria aceluiasi voievod aminteste de o alta asezare, fiind vorba de satul Balosesti, situat în vatra satului Dumbrava de astazi. O vreme satul a purtat numele de Grasi, dupa 1960 fiind numit Dumbrava.Comuna Timisesti este asezata în N-E judetului Neamt, în imediata apropiere a confluentei râului Neamt (Ozana) cu râului Moldova , fiind strabatuta de drumul judetean 155B.
Conform datelor recensământului din 18-27 martie 2002, populaţia stabilă a comunei Timişeşti număra 4.054 locuitori.
Satele care intră în componenţa comunei sunt Timişeşti, Dumbrava, Plăieşu, Preuteşti şi Zvorăneşti.
Prezentare Foto :
Harta comunei Timisesti:
Satul Timisesti
Centrul comunei
Primaria comunei Timisesti
Caminul Cultural Timisesti
Postul de Politie al comunei Timisesti
Dispensarul Timisesti
Scoala cu clasele I-VIII Timisesti
Inspectoratul Scolar al judetului Neamt
Scoala cu clasele I-VIII Timisesti
Comuna Timisesti , judetul Neamt, cod postal: 617470
E-mail: scoalatimisesti2006@yahoo.com
Tel/fax: 0233787043
Director, Prof. CHIRILA MARIANA Tel serv.: 0733052416
Secretar. Iacob Mihai-Codrut 0752174820
Contabil. Ilies Maria 0733052417
Scoala cu clasele I-VIII Timisesti
Comuna Timisesti , judetul Neamt, cod postal: 617470
E-mail: scoalatimisesti2006@yahoo.com
Tel/fax: 0233787043
Director, Prof. CHIRILA MARIANA Tel serv.: 0733052416
Secretar. Iacob Mihai-Codrut 0752174820
Contabil. Ilies Maria 0733052417
Structura Timisesti: 0233787043
Structura Dumbrava: 0233787094
Structura Plaiesu: 0233787036
în anul 1950, cu ajutorul unor meşteri iscusiţi, dar şi al unor săteni care visau pentru copii lor o şcoală mare şi frumoasă s-a început lucrările de reconstruire a clădirii distruse in razboi, iar la 1979 s- a dat în folosinţă, pe lângă cel vechi, un nou corp B, pentru nivelul gimnazial.
Valoarea şi prestigiul ridicat al calitaţii învăţămntului s-a datorat unor cadre didactice care au dat dovadă, de-a lungul timpului de admiraţie, dăruire şi perseverentă pentru menirea care le-a fost încredinţată de Dumnezeu. Din rândul acstora amintim profesorii: Dumitru Crăciun, Anton şi Luiza Rafael, Maria şi Eugen Antoniu, Vasile şi Olimpia Sfrijan, Mihai şi Elena Niator, Pavel şi Elena Alexandrescu, etc.
În şcolile comunei Timişeşti s-a făcut temeinic carte, lucru demonstrat de generaţiile întregi de absolvenţi care s-au ridicat de aici şi au făcut cinste comunei. Amintim doar câteva personalităţi: Mihai Tudosia-prof.univ.de Ştiinte Economice şi timp de 8 ani rector al Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, Mihai Sărmăşanu-prof.univ.de Filozofie şi 16 ani prodecan al Facultaţii de Istorie şi Filizofie din cadrul Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, Constantin Sărmăşanu-prof.univ.dr.inginer la Universitatea Tehnica "Gh. Asachi"Iasi,Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din anul 1982 si pana in prezent, Costinel Harja-prof.univ.dr.
De facilităţile instituţiilor de învățământ din comuna noastra beneficiază un număr de 478 copii din care 98 in gradinite ,procesul instructiv educativ fiind coordonat de 36 cadre didactice, 2 personal auxiliar,7 nedidactice .
Şcoala coordonatoare Timişeşti este aşezată în mijlocul satului şi astfel înlesneşte venirea copiilor din toate părţile localităţii. Elevii care stau departe de scoala sunt transportati cu microbuzul scolii,achizitionat de Ministerul Educatiei.
Sunt cuprinşi în procesul instructiv educativ peste 200 de copii, împărţiţi în nouă săli de clasă. Școala este dotata cu un laborator de informatică şi un Centru de Documentare şi Informare modern.
Corpul A este destinat gimnaziului iar Corpul B este al copiilor de vârstă 4 – 10 ani.
corp A
Corp B
Scoala cu clasele I-VIII Timisesti
Scoala Timisesti-Laborator A.L.
Biserica “Tuturor sfintilor'
Biserica din incintă este din lemn şi a fost construită în jurul anului 1851 de către enoriaşi. Amintim ca păstori pe preotul Dumitru Crăciun (1918-1980) , preotul Gheorghe Ciocănel (1980-1984 ) , preotul Ioan Răduc (1984-1992) în timpul căruia s-au făcut reparaţii capitale şi pictură –frescă de pictorul D. Irimescu, resfinţindu-se în anul 1989, iar din 1 martie 1992 se află ca păstor preotul Petru Gavriloaia care s-a stabilit cu intraga familie în localitate şi care, printre altele, impreuna cu enoriaşii, în anii 1997-1998 a proiectat şi construit o trapeză modernă cu interior pictat în întregime în frescă de către pictorul Creta Aurel din Tg. Mureş,care a fost Sfinţită de către un sobor de preoţi în frunte cu Inalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de Inalt Prea Sfinţitul Mitropolit Petru de Bălţi din Republica Moldova şi Prea Sfinţitul Casian Gălăţeanul.
Biserica Tuturor sfintilor s-a imbracat in vesminte noi in vara anului 2011.
Hramul principal al bisericii este “Duminica Tuturor Sfinţilor” sau Duminica întâi după Rusalii ,iar cel de-al doilea “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Paroh:
Pr.ic.stavr. Petru Gavriloaia
Mobil - 0744 56 69 19
Tel/fax -0233 78 70 03
http://www.biserici.org/index.php?menu=BINT&code=16663http://www.ziarullumina.ro/articole;1510;0;4308;0;Timisesti---Neamt-de-600-de-ani-in-istorie.html
Statia de captare si epurare a apei RAJAC- Iasi
http://www.bzi.ro/miracolul-care-da-iasului-viata-foto-video-180039
Un veac de la inaugurarea aductiunii Timisesti - Iasi
5 -04-2011
http://www.bzi.ro/un-secol-de-apa-pura-la-iasi-foto-video-215153
Se implinesc o suta de ani de cind Iasul primeste apa potabila de la izvoarele din pinza freatica de la Timisesti.
"Aducerea apei la Iasi este cel mai mare eveniment din viata orasului nostru... dupa Unirea din 24 ianuarie 1859", consemna ziarul Evenimentul la 14 februarie 1911, intr-un articol despre sistemul de alimentare cu apa potabila a orasului Iasi din sursa Timisesti, prima alimentare din tara avand caracter regional.
"Apa este limpede, buna si rece, comparabila cu aceea a diferitelor alimentari a caror izvoare sunt renumite pentru puritatea lor"- aceasta este informatia care circula in mari orase europene Viena, Frankfurt, Munche cu referire la darea in folosinta a aductiunii Timisesti - Iasi, la 5 aprilie 1911.
UN VEAC DE APA DE TIMISESTI
http://www.telem.ro/telem/local/32546-un-veac-de-apa-de-timisesti.html
http://nuntibotezuricumatrii.blogspot.com/p/prima-expozitie-de-fotografie-centenar.html
sursa-fotograf Tiberiu Manea- /http://nuntibotezuricumatrii.blogspot.com/
Evenimentul a fost marcat printro vizita de o zi pe traseul aductiunii, la care au fost invitati sa participe oficialitati ale orasului, actuali sau fosti angajati ai societatii care, pe parcursul timpului, au asigurat buna functionare a aductiunii. Au fost vizitate obiective incarcate de istorie, cum ar fi drenul vechi de la Timisesti, unde se gasesc placile originale din beton in sectiune ovoidala, Turnul piezometric de la Sabaoani si Podul de la Rotunda, toate construite in urma cu un veac.
Invitatii au putut gusta din apa limpede, direct din dren, si au aflat povesti nestiute despre "temeinicile inceputuri ale aducerii apei din bogatele si racoroase izvoare ale Timisestilor".
Podul de peste raul Ozana
Podul rutier de peste raul Moldova
Podul feroviar
Raul Ozana
Raul Moldova
Varsarea raului Ozana in raul Moldova -“Gura Neamtului”Statia de sortare
Moara de cereale a comunei
SATUL DUMBRAVA
Turism ecvestru
Depozitului de Armăsari
Construcţia depozitului de armăsari a început în anul 1910, iniţial acesta fiind în subordinea Armatei, iar mai apoi a Ministerului Agriculturii. În 1959, ferma de elită intră în administrarea Departamentului GOSTAT. După anul 2000 Depozitul de armăsari de la Dumbrava trece în administrarea Direcţiei Silvice Neamţ.
ARIPA DE CAZARE DEPOZITUL DE ARMASARI
http://www.blue-moon-travel.ro/index.php/turism-individual/73-cabane/333-moldova-neamt
http://www.didactic.ro/cautare?search=dumbrava+neamt
SATUL PREUTESTI
http://www.didactic.ro/materiale-didactice/108910_tema-2-a-proiectului-national-satul-romanesc-al-sec-xxi-leagan-al-copilariei
BISERICA Ctitorie: 1947 , Tip: Biserica , Religie: ortodox , Localitate: PREUTESTI , Comuna: TIMISESTI , Judet: Neamt , Episcopie/Arhiepiscopie: Arhiepiscopia Iasilor , Mitropolie: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
FOTBAL CLUB OZANA TIMISESTI
http://fcozana.ucoz.org/
OAMENI DE SEAMA
TODOSIA MIHAI
(născut pe 20 noiembrie 1927 în comuna Timişeşti, judeţul Neamţ) – economist, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice (1962 – 1996), Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. A urmat şcoala primară în comuna Timişeşti, gimnaziul din Buhuşi şi Liceul Comercial din Iaşi, finalizat în anul 1947. Absolvent al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare din Iaşi, promoţia 1951 cu diplomă de merit.Asistent la Catedra de Economie Politică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, lector din anul 1952, conferenţiar din anul 1962 şi profesor universitar din anul 1969 la Catedra de Economie Politică de la Facultatea de Ştiinţe Economice. Doctor în economie din anul 1968, cu teza de doctorat având tema „Teorii din perioada interbelică cu privire la industrializarea României”, şi conducător de doctorat din anul 1972. Şef al Catedrei de Economie Politică în anii 1955 – 1972 și 1982 – 1990, rector al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi în perioada 1972 – 1981.Contribuţii ştiinţifice şi opinii exprimate în domeniile doctrinelor economice contemporane, a teoriilor cu privire la industrializare şi comerţul internaţional. De remarcat opiniile exprimate cu privire la problemele dezvoltării complexului economic naţional din perioada interbelică şi, îndeosebi, analiza contribuţiei lui Mihail Manoilescu cu privire la teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional în studiul introductiv la lucrarea tradusă de prof. ing. Valeriu Dinu „Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1986.
A contribuit la formarea Catedrei de Economie Politică a universității ieșene, la crearea unei adevărate şcoli ştiinţifice în domeniul economiei politice și la deschiderea ei spre Occident în perioada cât a fost rector. A încetat din viaţă la 14 decembrie 1996.
CONSTANTIN SARMASANU
-născut 12 mai 1955 în Timisesti
Prof. univ.dr.ing.- Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”
Facultatea de Inginerie Electrica si Informatica Aplicata Iasi
Catedra Măsurări Electrice şi Materiale Electrotehnice
-nascut 18 mai 1951 in Timisesti
Prof. univ.dr.ing. - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”
Facultatea de Inginerie Electrica si Informatica Aplicata Iasi
Catedra Măsurări Electrice şi Materiale Electrotehnice
CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE.
Asezarea geografica a comunei Timisesti
Timişeşti ,Zvorăneşti , Preuteşti , Plăieşu si Dumbrava .
Asezata in nord –estul judeţului Neamţ ,pe terasele râurilor Moldova si Ozana, comuna are o altitudine medie de 450 m si se invecineaza cu comunele : Draguseni (jud. Suceava ) ,Motca si Cristesti (Iasi) la Est ,comunele Pastraveni ,Urecheni si Petricani la Sud, teritoriul agricol al orasului Tîrgu Neamt la Vest si comuna Răuceşti la Nord. Relieful comunei nu prezintă pante mari si constă în principal din terasele Moldovei si Ozanei cit si a afluentilor lor ,din luncile acestor rîuri ,iar in partea de sud-vest dealul Cenuşa si Măgura Boiştei. Relieful puţin accidentat este proprice agriculturii care a fost ocupaţia de căpetenie a locuitorilor. Deoarece comuna este aşezată pe valea Moldovei care este situată în poziţie N-S, localitatea este expusa vintului dominant de N-E ,cit si a curentilor de aer din depresiunea Neamtului .De aceia iernile sunt bogate in zapezi cu multe zile cu ceata,cu temperaturi sub 0 grade C.Verile au precipitatii bogate si temperaturi de peste 25 C.Teritoriul comunei este brazdat de o bogata retea hidrografica ,constind in principal din riurile Moldova si Ozana cat si din afluientii acestora .Bogata retea hidrografica a creat o panza de apa freatica de mari dimensiuni ,care in prezent este captata pentru alimentarea cu apa a municipiului Iasi si a orasului Pascani .Comuna are o vegetatie variata incepind de la padurea de foioase din NV si terminind cu vegetatia de lunca din zona inundabila a Moldovei ,unde cresc plante iubitoare de apa .In padurea de foioase predomina :fag, carpen ,iar in lunca plante ca :stuf ,plop papura,arin ,rachita si salie .In luncile inundabile se afla vegetatie de silvostepa .
Datini si obiceiuri
Ion Albu
Unul dintre cei mai renumiti mesteri populari din tara noastra.
Capra de la Preutesti
Ursulețul de la Timisesti